Simona Halep (31 de ani) așteaptă în continuare verdictul în scandalul de dopaj care o implică, însă ultimele vești venite dinspre ITIA nu sunt deloc îmbucurătoare.
Jucătoarea de tenis așteaptă în continuare să fie judecată pentru acuzațiile care i se aduc pentru dopaj cu Roxadustat, dar și pentru neregularitățile din pașaportul biologic. Până a da un verdict în procesul româncei, ITIA a luat o decizie drastică în cazul lui Sydney Dorcil, fost număr 1255 WTA, jucătoare din Statele Unite ale Americii.
Suspendată oficial de la data de 10 ianuarie 2023 după ce i s-au recoltat probe în luna noiembrie 2022, Dorcil a fost depistată pozitiv cu Boldenon (steroid anabolic-androgen natural). În fața judecătorilor, Sydney Dorcil a susținut faptul că substanța respectivă ar fi ajuns în organismul ei în urma unei contaminări a injecției cu vitamina B12, însă nu a avut câștig de cauză în fața legii.
Astfel, decizia ITIA a fost una cât se poate de drastică: americanca a primit o suspendare de 4 ani. Având în vedere că ultimul meci l-a disputat pe 13 ianuarie 2023, va avea dreptul să joace din nou tenis abia pe 13 ianuarie 2027. În plus, toate câștigurile din perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023 vor fi retrase.
„În acest interval, jucătoare nu are voie să participe sau să asiste la orice eveniment autorizat de tenis. Punctele și banii strânși în perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023, între proba pozitivă și suspendare, vor fi retrași”, se arată în comunicatul ITIA.
„Încă odată, în această seară, sunt devastată. ITIA, din nou, pentru a treia oară, mi-a amânat audierea pentru o lună. Aștept să fiu judecată încă din luna octombrie a anului trecut. În decembrie, am reușit în sfârșit, datorită experților, să demonstrez că suplimentele pe care le-am folosit au fost contaminate, ceea ce a cauzat testul pozitiv.
Am solicitat, așa cum scrie și în regulamentul anti-doping, să mi se acorde o audiere rapidă: este dreptul meu, scrie în regulament! Din păcate, ITF (ITIA) mi-a amânat audierea de 3 ori: îmi blochează dreptul de a fi judecată la un tribunal independent și nu mi-au dat voie să particip în niciun turneu timp de 8 luni.
Acum știu deja că voi fi ratat Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. Fără să menționez că îmi voi pierde toate punctele și locul în clasament.
Nu numai că îmi omoară reputația, dar mă omoară și pe mine ca jucător profesionist, nu mai zic despre consecințele asupra sănătății mele mentale. Modul în care ITF (ITIA) nu respectă regulamentul în speța audierii pe care eu trebuie să o primesc arată o lipsă de respect atât de mare față de bine încât mă. lasă fără cuvinte.
«Dreptatea amânată este dreptate negată»”, a scris Simona Halep, pe Instagram.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER